Masa rotunda: „Pata Rât-soluţii pentru incluziunea socială, economică şi educaţională”

In data de 6 iunie 2012, în Cluj-Napoca, a avut loc Masa Rotundă cu tema „Pata Rât-soluţii pentru incluziunea socială, economică şi educaţională” la care au participat candidaţii la funcţia de primar al Municipiului Cluj-Napoca:

* dl. Marius Nicoară (USL);

* dl. Eckstein-Kovács Péter (UDMR);

* dl. Ioan Avram (PRM);

* d-na. Mădălina Paul (independent)

* d-na. Dalia Fodor (PP-LC),

* dl. Adrian Pop (PDL, consilier local) si

* dl. Alexandru Coroian (vice-presedinte consiliul judeţean Cluj).

 

Scopul mesei rotunde a fost obţinerea promisiunii viitorului primar al Municipiului Cluj-Napoca că va aloca pe lista sa de proiecte un rol prioritar rezolvării problemei „Pata Rat” prin crearea unui centru integrat de incluziune, care să conceapă un plan integrat de management pentru rezolvarea acestei probleme. Totodată iniţiatorii mesei rotunde au solicitat candidaţilor să consulte toate părţile afectate sau interesate înainte de a implementa orice plan de bătaie, să fie deschişi unui dialog real cu membri comunităţii clujene.

lniţiatorii mesei rotunde: Coaliţia Civism 2.0 ( Lobby Translivania: Ioana Toadere, Aurora Cirlig, Oana Visan, Vlad Carbune, Dinu Todoran; JCI România-www.actionamresponsabil.ro : Ioana Sfarlea, Stelian Burduhos; Grupul de Acţiune Socială: Iulia Şandor) precum şi partenerii Lobby pentru Cluj şi gLOC, alături de reprezentanţii Fundaţiei Pro Roma, fundaţia Desire şi ai locuitorilor din Noul Pata Rat (case modulare); strada Cantonului şi „Dallas” cu sprijinul doamnei prof. Univ.dr.Enikő Vincze, şi al doamnei prof. Univ. Dr. Cristina Raţ, au transmis candidaţilor o listă de revendicări.

CAUZELE IDENTIFICATE DE CĂTRE INIŢIATORI:
• Lipsa unei analize socio-economice minuţioase, pentru comunitatea din zona Pata Rât, pentru a găsi soluţii personalizate pentru fiecare familie, în ceea ce priveşte reinserţia în muncă a adulţilor, educaţie şi şcolarizare, etc.
• Lipsa unor dezbateri reale, urmate de monitorizare, control şi implementarea soluţiilor propuse (plan de acţiune cu buget, termene şi responsabilităti asumate.
• Lipsa unui analize amanuntite a părtilor interesate şi un stakeholders engagement plan
• Lipsa unui plan de acţiune integrat care să aducă împreună toate părtile interesate să rezolve această situaţie inacceptabilă într-un stat european în anul 2012.
• Acţiunile punctuale desfăşurate de diverse ONG-uri cu bătaie pe termen scurt nu au adus rezultatele scontate.
• Lipsa de interes scăzută a populaţiei adulte din zona Pata Rât de a avea un serviciu stabil şi orar fix de muncă.
• Existenţa unor potenţiale părţi interesate în a menţine populaţia din zona Pata Rât în această situaţie de fapt.
• Lipsa de şcolarizare / educaţie / specializare a marii majorităţi a adulţilor de la Pata Rât.

Consecinţele nerezolvării situaţiei urgente de la Pata Rât :
- problema de mediu; problema de sănătate; pericol de incendii şi alte accidente; problema socială;
- problema drepturilor omului; grad ridicat de infractionalitate

SOLICITĂRI CONCRETE:
Alternativele de soluţionare.
A. Obţinerea asumarea de către viitorul primar al Municipiului Cluj-Napoca a punerii acestei probleme în lista de priorităţi şi a unor paşi concreţi de implementare.
1. Analiza socio-economică în zona Pata Rât la zi şi elaborarea unui raport legat de situatia problematica si de nevoile fiecărei persoane din această comunitate.
2. Identificarea Stakeholderilor, a tuturor organizatiilor, institutiilor, companiilor, persoanelor publice, a cetatenilor care au avut/au proiecte sau initiative cu/pe aceasi tema, si care doresc sa se implice in rezolvarea problemei.
3. Pregatirea unui raport preliminar in urma documentarii si transmiterea acestuia catre baza de date de stakeholderi spre consultare
4. Primirea in scris a opiniilor
5. Organizarea unei audierii publice pe această temă
6. Raport in urma audierii publice
7. Stakeholder Engagement plan pe termen mediu si lung , cu responsabilizarea prin contract si asumare publica
8. Monitorizare trimestriala si oferire suport
9. Planificare si urmarire plan de managementul riscurilor

Datorita faptului că situatia problematică este una complexă, ar trebui să privim această provocare ca pe un program INTEGRAT cu varii proiecte şi subproiecte. Anvergura şi dificultatea rezolvării acestei probleme, care a mai fost supusă de nenumarate ori opiniei publice, varii organizaţii, instituţii şi persoane fizice/juridice încercând să o rezolve atrage necesitatea ca intreaga comunitate să participe la găsirea de soluţii pe care apoi să şi le asume. Comunitatea trebuie să treacă pragul de indiferenţă la care se regăseşte în acest moment şi să-si rezolve în interior problemele.

Luarile de cuvant din cadrul Audierii Publice pe tema “Clasei Zero” (24.02.2012)

Florin STAMATIAN – Prefect – cuvant deschidere

Prefectura, reprezentantul Guvernului în teritoriu, prin Domnul Prefect Florin Stamatian a adresat, înainte de începerea efectivă a audierii, publicului participant câteva cuvinte. Poziția domniei sale a fost una neutră, declarând următoarele: ”Nu știu reforma în învățământ până unde trebuia să meargă și ce trebuia să facă. Nu îmi place să critic ceva înainte de a fi aplicat, înainte de a ști exact care sunt punctele tari și punctele slabe, am fost întotdeauna pentru schimbare, atunci când schimbarea a fost evidentă. Am venit la această audiere pentru că îmi pasă, ne pasă de ce vor face, ne pasă de ceea ce va fi. Copii vor începe școala puțin mai repede decât ne-am așteptat.

Sunt oricând alături de dumneavoastră pentru a transmite Ministerului Învățământului sau pentru a fi alături de Inspectoratul Școlar în aplicarea deciziilor pe care le veți lua în ameliorarea acestui proces.”

Locutorii in ordinea sustinerii depozitiilor:

Mentionam ca in conformitate cu regulamentul audierii publice pus la dispozitie de catre initiatori, fiecare depozant a avut alegerea de a-si expune punctul de vedere cu privire la una sau mai multe dintre intrebarile lansate de catre organizatorii evenimentului. Astfel majoritatea locutorilor au raspuns doar la cateva din cele 6 intrebari, fiecare aveand in vedere propria expertiza in legatura cu subietul propus.

  1. Emil ALUAȘ – Candidat Independent la Primăria Cluj 2012

Domnul Aluaș și-a exprimat punctul de vedere alături de clasa pregătitoare, este pentru implementarea programului de pre-școală dar în același timp e de părere că grupa pregătitoare ar fi bine să rămână la grădiniță. Este conștient că la acest moment nu ne putem baza pe un personal pregătit pentru a face față, din toamnă, acestei modificări.

  1. Adela ANDREI – Director Adjunct Grădinița Gina

Reprezentanta grădiniței a declarat că susțin rămânerea grupei pregătitoare și în grădinițe, mediul este gata format. Trecerea la clasa pregătitoare s-ar putea face de anul viitor dar doar la școlile care sunt pregătite, au spații adecvate.

”Metodologia elaborată de Ministerul Educației clarifică doar etapele de înscriere și componența comisiilor responsabile cu înscrierea, fără alte precizări clare cu privire la modalitatea de aplicare în școli”.

Sprijină menținerea unui dialog transparent cu toți cei implicați în procesul educațional: părinți, psihologi, cadre didactice, medici…

  1. Elena Avram – Director Gradinita Hellen

Intreaga gradinita e foarte importanta, nu doar grupa pregatitoare. Din punct de vedere logistic, gradinitele sunt bine pregatite si parintii au siguranta unui program.

Cadrele didactice au dubla specializare, de educatori-invatori la Hellen. Diferenta intre gradinita si scoala in priviinta sigurantei copilului este un factor important. Copilul este bine sa vina in legatura cu cat mai multe cadre didactice, continuitatea la clasa primara este importanta pentru dezvoltarea copilului.

  1. Gabriela BARBU – Psihoterapeut, Kinetoterapeut, logoped Asociația Caritas, Părinte

Cu o experiență de 17 ani în domeniul psihomotrician, Doamna Barbu a adus la cunoștință celor prezenți faptul că în ultimii ani s-au descoperit tot mai multe cazuri de tulburări de statică vertebrală – cifoze și scolioze – la copii de 6-7 ani. Aceste boli apar în urma statului prelungit într-o poziție incomodă – statul în bancă și purtarea ghiozdanului – favorizează apariția acestor tulburări. Din statistica ridicată de la Spitalul de Copii a dedus că un număr tot mai mare de copii, an de an, dezvoltă tulburări de statică vertebrală. Pentru evitarea acestor tulburări ar trebui create, în școli, clase de psihomotricitate în care copii să facă mișcare.

Din lipsa unui mobilier corespunzător, a unor spații adecvate de petrecere a timpului aferent statului în școală, a unor grupuri sanitare care să corespundă cu nevoile copiilor. Doamna Barbu cere amânarea înscrierilor în școli a clasei pregătitoare până la momentul în care acestea vor fi pregătite pentru a putea deservii și primii copii.

Programul școală după școală , pentru ciclul primar, îl consideră oportun din cauza imposibilității de ați lua copilul de la școală, la ora 12.

  1. Simina BEJENARU – Profesor pentru învățământul primar, coordonator departament primar Școala Internațională

În urmă cu 8 ani, în cadrul Școlii Internaționale, a început aplicarea programului intercicluri care se desfășoară în colaborare cu învățători de ciclu primar și educatori. La acest program participă atât învățători cât și educatori împreună pentru aplicarea curricumului , a standardelor, a metodelor de lucru, a limbajului folosit la clasă sau la grupă cu copii, la terminologia pe care o așteaptă învățătoarea la începerea clasei I. La sfârșitul grupei pregătitoare se face o evaluare, o caracterizare, de către educatoare, învățătoarea care preia copii, profesoara de limba engleză și psihomotrician. Acest lucru le dă posibilitatea de a face o evaluare corectă și conformă cu realitatea, nicidecum o evaluare standard: ”acesta e copilul cu el defilez”.

Perioada preabecedar, de început a clasei I-a este scurtă, până în 1-2 luni. Acomodarea copiilor este importantă însă învățătorul mai are și de predat între timp. În privința spațiilor și a mobilierului s-a păstrat aceleași și la clasa I. Nu există un model standard pentru mobilier sau pentru spațiile în care copii, de clasă pregătitoare, să își desfășoare activitatea.

  1. Mihai DAVID – Părinte, Administrator www.orasulcopiilor.ro

Domnul David și-a început alocuțiunea prin a arăta că lipsa de comunicare, existentă la ora actuală, între cei implicați în procesul educațional a dus la lipsa de încredere din partea părinților. Susține trecerea grupei pregătitoare la școală dar într-un mod mai transparent și în funcție de dorințele părinților. Găsește oportună schimbarea învățătorilor la finalul clasei pregătitoare, copii având posibilitatea de a interacționa cu mai multă ușurință cu alți profesori.

  1. Sorin Narciz JEFLEA – Vicepreședinte Uniunea Centrelor de Mediere din România

Domnul Jeflea a prezentat un sondaj de opinie, personal luat, de la mămicile angajate într-o companie multinațională. Rezultatul acestui sondaj a arătat că, din postura de părinte, nu este tocmai ușor să accepți o astfel de schimbare, mai ales că acest lucru se va răsfrânge asupra propriului copil. Mămicile semnatare, ale acestui chestionar consideră că, copii lor, nu sunt pregătiți pentru ”cheia la gât”. Se dorește rămânerea în spațiile grădinițelor și la programul pe care îl au copii acum din aceleași motive exprimate de către antevorbitorii Domnului Jeflea.

  1. Eugenia GOGA – Psihoterapeut, părinte

Doamna Goga a susținut ca începând cu vârsta de 6 ani copii trebuie sa înceapă sa aibă un program structurat. Cu toate ca este de acord cu înscrierea copiilor de 6 ani in clasa pregătitoare argumentează însa ca acest lucru, obligatoriu, implica un interes mărit fata de siguranța si confortul acestora alături de elevii din clasele primare si gimnaziale. Sălile de studiu sa fie amplasate la parterul școlilor. A mai sugerat ca personalul didactic care ar ramane fara serviciu sa li se acorde șansa de a participa la cursuri de reconversie, profesori care pot sa facă fata invatamantului primar.

  1. Carmen GORON – Educatoare Grădinița Millenium

Baza materiala existenta, in grădinițe, respecta nevoile copiilor. Nu exista baza materiala pentru nivelul de 6 ani, in scoli. Nu este suficient un curs de 2-3 saptamani pentru a considera un cadru didactic pregătit pentru a preda la clasa pregătitoare.

Școala ar trebui amânata pana la crearea unei situații reale si adecvate predării acestor copii.

  1. Adrian GURZAU – Deputat PDL

Sistemul educațional este intr-un permanent proces de reorganizare. Cea mai buna investiție este in educația timpurie. In unele tari din Uniunea Europeana școala începe si la 4 ani in timp ce, la noi, 1% dintre școlari clasei I au 8 ani. Clasa pregătitoare asigura trecerea către o clasa de succes.

Ministerul Educației si Autoritățile Locale depun eforturi pentru a ajuta școlile sa se pregătească pentru începerea noului an, din luna septembrie.

  1. Crina Lazar – Părinte

 

 

Doamna Lazar este pentru rămânerea grupei pregătitoare in grădinițe. Nu vede implementarea acesteia, in scoli, devenind un succes.

 

 

  1. Vlad CARBUNE – Părinte

In prezentarea depoziției, Domnul Cărbune, a atras atenția asupra unui aspect pe care nu l-au adus in discuție ante-vorbitorii săi, si anume invatatorii. De la aceștia nu s-a primit nici un punct de vedere. Invatatorii care termina ciclul primar si trebuie sa preia aceste clase ar trebui pregătiți prin cursuri de 2-4 saptamani in are sa li se explice metodologia pe care trebuie sa o aplice pe copii cu vârste de 6 ani. Considera ca nu este un lucru tocmai ușor nici pentru acești dascăli, de aceea elaborarea unor studii pertinente pe marginea concluziilor, rezultate de la aceasta audiere publica, este necesara.

  1. Marinela MARC – Inspector Școlar General Adjunct

A adus in vedere ca, conform Legii Educației, clasa pregătitoare este parte a ciclului primar si se organizează in scoală nu in grădinițe. Educația timpurie o considera a fi parte importanta in dezvoltarea armonioasa a copilului, favorizând oportunitati de dezvoltare de mai târziu.

Dotările din clasele pregătitoare vor fi adaptate vârstei copiilor, acest lucru având posibilitatea de finalizare in perioada de vacanta școlara de peste vara. Organizarea activităților de scoală după școala se pot realiza cu ajutorul diverselor firme care dispun de programe educaționale sau de catering, in spatii adecvate, din apropierea școlilor.

Doamna Marc susține ca orice cadru didactic care este calificat sa predea in invatamantul primar va putea preda la aceste clase.

Inspectoratul Școlar al Județului Cluj considera ca, in județ, sunt îndeplinite toate condițiile pentru a putea pune in aplicare aceste prevederi legislative, începând cu 1 Septembrie 2012.

  1. Dana Zoe MATEESCU – Reprezentanta Casei Corpului Didactic Cluj

Enunțând un citat cunoscut, ~lucrurile trebuie făcute bine de prima data~, Doamna Mateescu a arătat dispunerea de care da dovada, in pregătirea personala si profesionala a tuturor cadrelor didactice, Casa Corpului Didactic Cluj. Se vine in ajutorul acestora prin programe acreditate obținute in urma unor parteneriate cu Centrul National de Evaluare si Examinare in baza căruia se va desfășura un program de dezvoltare. Formarea cadrelor didactice se va face gratuit.

In concluzie, Doamna Mateescu, a precizat ca, clasele pregătitoare organizate in scoli vor constitui nuclee de stabilitate emoționala si siguranța pentru elevi.

  1. Adela Raluca MOLDOVAN – Psiholog

Pe marginea lipsei sau a nedefinitivării programei școlare, Doamna Moldovan a adus o serie de exemple reușite, in alte tari Europene, care au implementat acest program de ani buni. Studiile științifice, urmărite au avut programe diferențiate. Rezultatul a fost ca, copii care au trecut prin programele pregătitoare au beneficii cognitive si socio-emoționale. Beneficiile cognitive se pierd pe măsura ce copilul înaintează in școlarizare iar cunoștințele pot fi recuperate, in schimb beneficiile socio-emoționale nu se pierd însa nu pot fi recuperate la fel de ușor. Rezultatul acestor beneficii se concretizează in timp printr-o atitudine mai buna, rezultate academice mai bune si mai puține probleme comportamentale.

  1. Vladimir POP – FSLI Cluj

Domnul Pop a renunțat in a-si mai susține depoziția in favoarea criticării formei de formulare a întrebărilor de catre organizatori, întrebări care anterior s-au folosit, de către FSLI, in elaborarea unui chestionar care a avut ca finalitate data de 27.02.2012.

Domnia sa a mai precizat ca cea mai buna forma de organizare a grupei pregătitoare este la grădinița, aici existând logistica pentru o desfășurare normala a activităților specifice vârstei.

  1. Radu MOISIN – Primar Cluj-Napoca

Așa cum se știe Primăria se ocupa de infrastructura. Domnul Primar a prezentat participanților datele pe care le deținea pana la acea ora in legătura cu solicitările unui număr de 22 de scoli care au solicitat fonduri pentru achiziționarea de materiale necesare pregătirii claselor pregătitoare. Dansul a mai dat asigurări ca exista acoperire bugetara. In continuare a prezentat, in cifre, investiția in scoli aducând la cunoștința ca doar doua scoli au depus cereri pentru mansardare.

In final a dat asigurări ca exista prevederi bugetare suficiente pentru acest an la capitolul investiții.

  1. Iulia SANDOR – GO FREE- Asociația pentru sprijinirea sociatatii civile

Crede ca nu suntem pregătiți suficient pentru aceasta schimbare care nu se rezuma doar la infrastructura. Se solicita o implementare psihica a acestui program iar copii pot fi afectați emoțional de aceasta schimbare. Grupa pregătitoare, considera ca, trebuie sa ramana la grădinița deoarece exista platforma necesara si nu ar mai trebui investiți banii in așa ceva. Din cauza lipsei unor studii efectuate asupra dezvoltării copilului nu se pot face preziceri de succes sau nu a acestui proiect.

  1. Ramona SAITIS – Părinte

Aceeași părere o are si Doamna Saitis, in privința neschimbării locației a grupei pregătitoare. Banii economisiți s-ar putea folosii la mărirea salariilor cadrelor didactice. Nu se considera nici ea si nici copilul ei pregătiți pentru schimbarea prevăzuta de Legea Educației.

  1. Ramon MOLDOVEANU – LIR

Susține ideea ca orice lege este buna daca este elaborata împreuna cu factorii implicați. Lipsa acestui lucru denota graba in care se dorește aplicata.

Nu dorește aplicarea acestui program din toamna acestui an si considera ca cel care alege modalitatea de continuare a studiilor, propriului copil, sa fie părintele.

  1. Elena TRANCA – Părinte

Doamna Tranca, dorește sa știe pe cine trage la răspundere daca acest proiect eșuează sau daca va putea sa isi retragă copilul de la scoală in cazul in care considera ca nu sunt respectate normele de pregătire pentru clasa pregătitoare.

Concluzii generale – Audiere publica – “Clasa Zero”

Grupul de iniţiativăLobbyTransilvania, alături de MENSA România, Colegiul Mediatorilor din Regiunea de Nord-Vest și Fundația Părinți Clujeni, au organizat o audiere publică pe tema înfiinţării, implementării şi funcţionării clasei pregătitoare, vineri, 24 februarie 2012, ora 13:00, în Sala de Conferințe a Stadionului Cluj-Arena, din Cluj-Napoca. Audierea publică a fost unul dintre evenimentele ce fac parte dintr-un ciclu de consultări publice pe subiectul „Implementarea clasei pregătitoare în sistemul românesc de învăţământ”.

Comisia de experți independenți este formată din: Prof. Univ. Dr. Daniel David – în calitate de Președinte al Comisiei – profesor “Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Prof. Simona Baciu – Fondator Școala Internațională Cluj, Dr. Florian Răzvan – Consilier Ministrul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului – dec 2009 – aprilie 2011, Conf. Univ. Dr. Călin Lazăr – Director Medical Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca , Prof. Anca Hodorogea – Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Prof. Dorina Kudor – Director Casa Corpului Didactic, Andra Micle – Consilier Cabinetul Prefectului, Ioana Râmniceanu Torsin – Inspector superior în cadrul Direcției Comunicare Relații Publice, Turism, Biroul Învățământ, Cultură, Culte, Sport, Societate Civilă – Primăria Cluj-Napoca, Toadere Ioana – membru al comisiei de experți în calitate de reprezentant al comisiei de inițiere Lobby Transilvania.

La discuţii au participat și și-au adus aportul părinţi, profesori, educatori, directori de şcoli şi grădiniţe, ONG-uri, parlamentari, psihologi, medici, candidați pentru funcția de primar al Clujului şi reprezentanţi ai administraţiei locale.

Organizatorii audierii şi-au propus să ofere soluţii la o serie de întrebări la care încă nu s-au găsit răspunsuri. Opiniile enunţate sunt incluse în prezentul raport ce va fi trimis Ministerului Educaţiei şi celor ce au atribuţii de decizie în domeniu. Scopul audierii publice a fost formularea unor concluzii legate de problemele supuse atenției în cadrul motivației elaborate de comisia de inițiere.

Din cele 75 depoziții scrise, din care 4 colective, semnate de 160 persoane au fost susținute verbal un număr de 21 depoziții.

Din depozițiile primite și cele susținute verbal reiese că ceea ce deranjează marea majoritate a depozanților nu este obligativitatea acestei clase, ci faptul că activitatea se va desfășura preponderent în școală, nu în grădiniță. Din cauza lipsei de transparenta și dialog social al decidenților, există neîncredere și scepticism în ce privește asigurarea bazei materiale adecvate. Se impune realizarea de analize temeinice – și publice – cu privire la resursele umane și materiale disponibile și la fondurile ce pot fi alocate în vederea implementării cu succes a clasei pregătitoare.

Părerea generală a deponenților despre implementarea clasei pregătitoare este că se face în grabă, fără pregătire adecvată aplicării unor norme și instituții noi. Se impune un dialog social mai bun cu toate părțile implicate, atât între organele statului care urmează a implementa clasa pregătitoare sau care au atribuții în acest domeniu, cât și între acestea și societatea civilă, pentru a elimina toate aceste necunoscute legate de implementarea clasei pregătitoare.

Încurajarea dialogului între instituţiile de învăţământ preuniversitar şi cele de învăţământ universitar pentru o abordare coerentă a problemelor de pregătire a tinerilor în şi pentru societatea cunoaşterii.

Promovarea în mediul local de afaceri a oportunităţii şi necesităţii sprijinirii educaţiei, drept cea mai bună investiţie pe termen mediu şi lung.

Îmbunătăţirea comunicării, a circulaţiei informaţiei între şi printre actorii comunităţii educative clujene prin constituirea şi gestionarea unui e-group educaţional municipal.

Dezvoltarea unor mecanisme de management între şcoală, părinţi, elevi şi reprezentanţii comunităţii, performant şi transparent, care să se centreze pe valorificarea potenţialului fiecărui elev într-un mediu prietenos.

Pentru a creşte eficienţa şi efectele clasei pregătitoare, atât în plan cognitiv, cât şi socio-emoţional, instituţia de învăţământ trebuie să ofere:

  • o programă academică cu obiective clar explicitate, programă construită pe domenii de dezvoltare,
  • un accent deosebit în programa clasei pregătitoare pe dezvoltarea socio-emoţională,
  • o bună dotare materială, sub forma resurselor didactice de genul jucării educaţionale, mulaje, softuri educaţional.

Pentru funcţionarea optimă a clasei pregătitoare este, în primul rând, necesară o programă clară, bine explicitată, axată inițial pe dezvoltarea socio-emoţională a copiilor, şi abia apoi pe dezvoltarea cognitivă şi, nu în ultimul rând, o bună dotare materială pentru a facilita asimilarea intuitivă a cunoştinţelor şi a facilita tranziţia dinspre grădiniţă spre şcoală, promovând atracţia elevilor pentru învăţare. Atingerea obiectivelor clasei pregătitoare poate fi facilitată de o strânsă colaborare între autorităţile competente, specialiştii din domeniile relevante (ex. psihologi, psihopedagogi etc.) şi alte grupuri relevante ale societăţii civile (ex. grupurile de părinţi).

Pentru asigurarea unei resurse umane care să contribuie la realizarea obiectivelor clasei pregătitoare şi să sporească eficienţa acestor programe, instituţia de învăţământ trebuie să ofere:

  • cadre didactice cu studii superioare în educaţie preşcolară;

  • personal care asistă cadrul didactic, cu studii medii şi modul de specializare în dezvoltarea copilului;

  • pregătire şi evaluare continuă a cadrelor didactice;

  • un cadru didactic şi un asistent la o grupă de maxim 20 de elevi;

  • un cadru facilitant pentru implicarea părinţilor în educaţia timpurie a copiilor.

Studiile ştiinţifice din alte ţări arată că o resursă umană de calitate, bine pregătită, specializată aduce un plus important de eficienţă programelor de educaţie timpurie, cu impact direct asupra performanţelor elevilor. Pe lângă cadrele didactice, implicarea părinţilor în pregătirea pentru şcolarizare şi promovarea unei atitudini pozitive faţă de şcoală şi învăţare este absolut necesară. Instituţiile de învăţământ şi autorităţile competente în domeniu trebuie să ia masurile necesare pentru a atinge aceste deziderate, care şi-au dovedit eficienţa în alte ţări.

Membri comisiei de experți au analizat în sesiuni ulterioare de lucru toate depozițiile scrise și verbale care se regăsesc și pe blogul evenimentului iar concluziile acestora extrase din depozițiile scrise și verbale ale participanților se regăsesc în RAPORT SINTEZA AL AUDIERII PUBLICE – “CLASA ZERO”.

Conferinta de presa: Prezentare raport experti – audiere publica privind implementarea clasei pregatitoare

Lobby Transilvania, impreuna cu Fundatia Parinti Clujeni,Mensa Romania si Colegiul Mediatorilor din Regiunea Nord Vest va invita marti, 6 martie, ora 16.00 in Sala de Sticla a Primariei Cluj Napoca (Str. Petru Maior nr 2) la Conferinta de presa de prezentare a Raportului Comisiei de Experti in urma audierii publice din 24 februarie cu tema : Cum ar trebui să funcționeze clasa pregătitoare în școli și cine contribuie la inființarea ei?

Parintii, specialistii si mass media vor putea pune intrebari si pot solicita lamuriri membrilor comisiei.

Comisia de experti este formata din:

1. Prof. Univ Dr. Daniel David  – Presedintele Comisiei – profesor “Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, preşedintele International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, al Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj şi al Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România. În prezent (2009-) este profesor (adjunct) şi la prestigioasa instituţie medicală Mount Sinai School of Medicine, New-York, SUA

2. Prof. Simona Baciu- Fondator Scoala Internationala Cluj

3. Dr. Razvan Florian – Cercetator, Director Coneural, Fondator Epistemio, cercetator/director Institutul Roman de Stiinte si Tehnologie, co-fondator, co-director, dir exec Ad Astra, Consilier Ministrul Educatiei Cercetarii, Tineretului si Sportului – dec 2009 – aprilie 2011

4. Prof.  Anca Hodorogea – Inspector General al Inspectoratului Scolar Judetean Cluj

5. Prof. Dorina Kudor – Director al  Casei Corpului Didactic din Cluj

6. Conf. Univ. Dr. Calin Lazar - Director Medical Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca

7. Andra Micle – Consilier Cabinetul Prefectului

8. Toadere Ioana – co-fondator Lobby Transilvania, avocat Baroul Cluj, expert achizitii publice, mediator si co-fondator CMRNV, membru Mensa Romania, membru al comisiei de experti in calitate de reprezentant al comisiei de initiere a prezentei audieri

9. Ioana Rimniceanu Torsin –Inspector superior in cadrul Directiei Comunicare Relatii Publice, Turism, Biroul Invatamant, Cultura, Culte, Sport, Societate Civila – Primaria Cluj-Napoca

 

Sponsorii proiectului: Cofetariile LA CRÈME, Arovit, AMM Design, Irish & Music Pub

 

Parteneri: Primaria Cluj Napoca

 

Va asteptam

Echipa LobbyTransilvania

 

Puteti descarca aici: RAPORT SINTEZA AL AUDIERII PUBLICE – “CLASA ZERO”

Audierea publica – “Clasa Zero” – final de etapa

Astazi, 24 februarie 2012, in sala de conferinte a Stadionului “Cluj Arena”, a avut loc audierea publica pe tema implementarii clasei pregatitoare incepand cu anul scolar 2012-2013. Odata cu centralizarea depozitiilor si cu audierea depozantilor de catre comisia de experti s-a finalizat o etapa importanta a demersului initiat de echipa Lobby Transilvania. Va urma intocmirea raportului final, prezentarea lui in cadrul unei conferinte de presa si inaintarea concluziilor tuturor factorilor decidenti/implicati. In acest moment de bilant partial, echipa Lobby Transilvania doreste sa va adreseze urmatorul mesaj:

Multumim tuturor celor care ne-au sustinut si ajutat in realizarea acestui eveniment de succes.

Multumim depozantilor – atat institutii publice, scoli, gradinite, cat si specialisti in educatie, profesori, invatatori, educatori, medici, economisti, parinti, care s-au prezentat intr-un numar mare si au dovedit ca tuturor ne pasa de educatia copiilor nostri.

Sa speram ca vom trage cu totii niste concluzii valoroase in urma acestui eveniment si impreuna vom imbunatati sistemul educational din Romania.

De asemenea multumim tuturor participantilor la audiere (in numar de peste 100 persoane) si in mod special celor care au facut acest eveniment posibil: sponsorii nostri si membri comisiei de experti.

Va invitam si la conferinta de presa stabilita pentru data de 6 martie cand vom prezenta raportul expertilor, raport ce se va putea consulta online pe blogul nostru, si cand veti avea posibilitatea sa adresati intrebari membrilor comisiei de experti.

Echipa Lobby Transilvania

Depozitii – “Clasa Zero”

  1. Depozitie Adela Moldovan – dr in psihologie
  2. Depozitie Alexandra Gorea – Psiholog, GCDF Trainer, Jucarii educationale.ro
  3. Depozitie Andrada Sorca – educatoare Gradinita si Cresa ,, Patricia”
  4. Depozitie Andreea Persunaru – psiholog
  5. Depozitie Bumb Simona Diana – parinte a 2 copii
  6. Depozitie Camelia Morutan – parinte
  7. Depozitie Clem Camelia Maria, Brasov – master Consiliere Psihologica si Educationala
  8. DEPOZITIE COLECTIVA – medici, psihologi, kinetoterapeuti, logopezi
  9. Depozitie Coman Alina – parinte
  10. Depozitie Cordiş Ancuţa Daniela – Sind. Inv. Turda – afiliat FSI Spiru Haret
  11. Depozitie Craciun Dorin, Oradea – parinte a 2copii
  12. Depozitie Crisan Valentin Dan – parinti
  13. Depozitie DELIA CHIRA – Medic specialist pediatrie
  14. Depozitie Emil Stetco si altii colectiva parinti
  15. DEPOZIȚIE GABRIELA BARBU – profesor psihopedagog, kinetoterapeut, mama
  16. Depozitie Ioana Madalina Cimpianu – studenta drept germania
  17. Depozitie Iulia Șandor, Go Free – Asociația Pentru sprijinirea Societății Civile
  18. DEPOZITIE LUIZA RUS – INSTITUT FRANÇAIS DE ROUMANIE
  19. DEPOZITIE MAGDA MICLAUS – parinte
  20. Depozitie Mateescu – Casa Corpului Didactic Cluj
  21. DEPOZITIE MELANIA SOCACIU – cadru didactic, parinte, afterschool britannia www.britannia.ro
  22. DEPOZITIE MIRELA TORJA – mamica a doua fetite
  23. Depozitie Petru Calian – Deputat PDL de Cluj
  24. Depozitie – prof. Ureche Victoria
  25. Depozitie Prof. Elena Avram – Gradinita Helen
  26. Depozitie Ramon Moldoveanu
  27. Depozitie – senator Serban Radulescu PC Cluj
  28. Depozitie Simona Bejenaru – Scoala Internationala
  29. Depozitie Speranta Farca – psihanalist
  30. DEPOZITIE STAN IULIA – parinte
  31. DEPOZITIE TEODORA CHIS – economist
  32. DEPOZITIE Tranca Ramona – mamica si psihopedagog
  33. Depozitie Agirbiceanu Camelia
  34. Depozitie Aluas Emil
  35. Depozitie Anca Beu – parinte
  36. Depozitie Astilean Maria
  37. Depozitie Campean Daniela – parinte
  38. Depozitie Claudia Bodea – parinte
  39. Depozitie Darjan Maria Raluca – SLIPC
  40. Depozitie David Mihai
  41. Depozitie Inspectoratul Scolar Judetean Cluj
  42. DEPOZITIE DEPUTAT ADRIAN GURZAU
  43. DEPOZITIE PUSA ASTILEAN MARIA
  44. Depozitie Raluca Anton
  45. Depozitie Ramona Saitis
  46. Depozitie Lazar Crina + Ciobanu – parinti
  47. Depozitie Nicoara Marius – senator
  48. Depozitie – Onac Corina
  49. Depozitie – Pantis Elena
  50. Depozitie – Pasc Codruta
  51. Depozitie – Pop Vladimir
  52. Depozitie – Prafiras Arubio
  53. Depozitie – Primaria Cluj
  54. Depozitie – Radulescu Marcela
  55. Depozitie – Mihaela Radulescu
  56. Depozitie – Anton Raluca
  57. Depozitie – Bodea Claudiu
  58. Depozitie Jeflea – CRNMV
  59. Depozitie Leahu Lidia si Petru – parinti
  60. Depozitie Marginean Gabriela
  61. Depozitie Stefanescu Diana – parinte
  62. Depozitie Turcu Oana – parinte
  63. Depozitie Alina Brihan
  64. Depozitie Mihai Rosca – FRCCF
  65. Depozitie comuna invatatori – parinti – Vlad Carbune
  66. Depozitie Adela Andrei – Gradinita Gina
  67. Depozitie Eugenia Goga – psihopedagog, parinte
  68. Depozitie Flavia Banc
  69. Depozitie Voicu Daniela
  70. Depozitie Goron Viorica – educatoare
  71. Depozitie Reinbold Timea – educatoare
  72. Depozitie Coroiu Mioara – psiholog
  73. Depozitie Selejan Maria – educatoare
  74. Depozitie Lazarov Talida Oana – educatoare
  75. Depozitie Goron Carmen – educatoare
  76. Depozitie Colectiva Educatoare
  77. Depozitie Frank Iuliana – educatoare
  78. Depozitie Ardelean Viorel – invatator
  79. Depozitie Ardelean Maria – invatatoare

Nota: Aici puteti descarca lista celor care isi vor sustine verbal depozitia!

Solicitari de acces la informatii pe tema “Clasei Zero”

In baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, Comisia de Initiere a Audierii Publice pe tema clasei pregatitoare a realizat demersurile necesare obtinerii de informatii din partea autoritatilor implicate. Pana in prezent, rezultatele sunt urmatoarele:

- Primaria Cluj-Napoca: a raspuns solicitarii! – puteti descarca raspunsul aici: Raspuns Primaria Cluj pe tema clasei zero

- Inspectoratul Scolar Judetean Cluj: a raspuns solicitarii! – puteti descarca raspunsul aici: Raspunsul ISJ Cluj cu privire la clasa pregatitoare

- Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului: NU a raspuns solicitarii! – puteti descarca aici cererea de informatii inaintata de catre reprezentantul Comisiei de Initiere: Cerere catre MECTS in baza legii 544

Avand in vedere numarul mare de depozitii primite dupa sau putin inainte de ora limita stabilita, precum si solicitarile primite atat telefonic cat si pe email, ale mai multor persoane am decis sa prelungim termenul de depunere a depozitiilor pana maine, 23 feb – ora 19.00.

Insa din ratiuni organizatorice pentru a putea sa listam in numar suficient de exemplare si sa intocmim mapele expertilor si ale presei, precum si lista finala a vorbitorilor va rugam sa respectati acest termen, astfel depozititiile depuse dupa aceasta ora NU vor mai fi avute in vedere, indiferent de semnatarul acestora!!!

Va multumim.

Echipa Lobbytransilvania

Raspunsul ISJ Cluj cu privire la “Clasa Zero”

Puteti descarca si vizualiza mai jos raspunsul primit recent de Comisia de Initiere a Audierii Publice “Clasa Zero” din partea Inspectoratului Scolar Judetean Cluj, cu privire la elementele “problematice” aferente implementarii Clasei Pregatitoare incepand cu anul scolar 2012-2013.

Raspunsul ISJ Cluj cu privire la clasa pregatitoare

Acest raspuns dar si alte documente relevante puteti gasi in sectiunea Regulamente.

Comisia de experti si raportul procedurii – “Clasa Zero”

Opiniile colectate prin procedura de audiere publică se vor sintetiza într-un raport de catre comisia de experti indicata mai jos, raport care va fi prezentat într-o conferinţă de presă, la o săptămână de la eveniment și va fi transmis tuturor celor care au participat, va fi postat pe site pentru publicul larg, va fi trimis Ministerului Educaţiei şi decidenţilor politici cu atribuţii de decizie în domeniu.

Cipri Aronmoderator
Experti:
1. Prof. Univ. Dr. Daniel David – Seful Clinicii Universitare de Psihologie “Babes-Bolyai – PsyTech” – in calitate de Sef Comisie
2. Prof. Simona Baciu – Fondator Scoala Internationala Cluj
3. Conf. Univ. Dr. Calin Lazar- Director Medical Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca
4. Anca Hodorogea – Seful Inspectoratului Scolar Judetean Cluj
5. Dorina Kudor – Seful Casei Corpului Didactic din Cluj
6. Andra Micle – Consilier Cabinetul Prefectului
7. Ioana Ramniceanu Torsin – Inspector superior in cadrul Directiei Comunicare Relatii Publice, Turism, Biroul Invatamant, Cultura, Culte, Sport, Societate Civila – Primaria Cluj-Napoca
8. Dr. Florian Razvan – cercetator
9. Toadere Ioana – membru LobbyTransilvania, Mensa si CMRNV din partea comisiei de initiere

%d bloggers like this: