Arhive blog

Concluzii generale – Audiere publica – „Clasa Zero”

Grupul de iniţiativăLobbyTransilvania, alături de MENSA România, Colegiul Mediatorilor din Regiunea de Nord-Vest și Fundația Părinți Clujeni, au organizat o audiere publică pe tema înfiinţării, implementării şi funcţionării clasei pregătitoare, vineri, 24 februarie 2012, ora 13:00, în Sala de Conferințe a Stadionului Cluj-Arena, din Cluj-Napoca. Audierea publică a fost unul dintre evenimentele ce fac parte dintr-un ciclu de consultări publice pe subiectul „Implementarea clasei pregătitoare în sistemul românesc de învăţământ”.

Comisia de experți independenți este formată din: Prof. Univ. Dr. Daniel David – în calitate de Președinte al Comisiei – profesor “Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Prof. Simona Baciu – Fondator Școala Internațională Cluj, Dr. Florian Răzvan – Consilier Ministrul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului – dec 2009 – aprilie 2011, Conf. Univ. Dr. Călin Lazăr – Director Medical Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca , Prof. Anca Hodorogea – Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Prof. Dorina Kudor – Director Casa Corpului Didactic, Andra Micle – Consilier Cabinetul Prefectului, Ioana Râmniceanu Torsin – Inspector superior în cadrul Direcției Comunicare Relații Publice, Turism, Biroul Învățământ, Cultură, Culte, Sport, Societate Civilă – Primăria Cluj-Napoca, Toadere Ioana – membru al comisiei de experți în calitate de reprezentant al comisiei de inițiere Lobby Transilvania.

La discuţii au participat și și-au adus aportul părinţi, profesori, educatori, directori de şcoli şi grădiniţe, ONG-uri, parlamentari, psihologi, medici, candidați pentru funcția de primar al Clujului şi reprezentanţi ai administraţiei locale.

Organizatorii audierii şi-au propus să ofere soluţii la o serie de întrebări la care încă nu s-au găsit răspunsuri. Opiniile enunţate sunt incluse în prezentul raport ce va fi trimis Ministerului Educaţiei şi celor ce au atribuţii de decizie în domeniu. Scopul audierii publice a fost formularea unor concluzii legate de problemele supuse atenției în cadrul motivației elaborate de comisia de inițiere.

Din cele 75 depoziții scrise, din care 4 colective, semnate de 160 persoane au fost susținute verbal un număr de 21 depoziții.

Din depozițiile primite și cele susținute verbal reiese că ceea ce deranjează marea majoritate a depozanților nu este obligativitatea acestei clase, ci faptul că activitatea se va desfășura preponderent în școală, nu în grădiniță. Din cauza lipsei de transparenta și dialog social al decidenților, există neîncredere și scepticism în ce privește asigurarea bazei materiale adecvate. Se impune realizarea de analize temeinice – și publice – cu privire la resursele umane și materiale disponibile și la fondurile ce pot fi alocate în vederea implementării cu succes a clasei pregătitoare.

Părerea generală a deponenților despre implementarea clasei pregătitoare este că se face în grabă, fără pregătire adecvată aplicării unor norme și instituții noi. Se impune un dialog social mai bun cu toate părțile implicate, atât între organele statului care urmează a implementa clasa pregătitoare sau care au atribuții în acest domeniu, cât și între acestea și societatea civilă, pentru a elimina toate aceste necunoscute legate de implementarea clasei pregătitoare.

Încurajarea dialogului între instituţiile de învăţământ preuniversitar şi cele de învăţământ universitar pentru o abordare coerentă a problemelor de pregătire a tinerilor în şi pentru societatea cunoaşterii.

Promovarea în mediul local de afaceri a oportunităţii şi necesităţii sprijinirii educaţiei, drept cea mai bună investiţie pe termen mediu şi lung.

Îmbunătăţirea comunicării, a circulaţiei informaţiei între şi printre actorii comunităţii educative clujene prin constituirea şi gestionarea unui e-group educaţional municipal.

Dezvoltarea unor mecanisme de management între şcoală, părinţi, elevi şi reprezentanţii comunităţii, performant şi transparent, care să se centreze pe valorificarea potenţialului fiecărui elev într-un mediu prietenos.

Pentru a creşte eficienţa şi efectele clasei pregătitoare, atât în plan cognitiv, cât şi socio-emoţional, instituţia de învăţământ trebuie să ofere:

  • o programă academică cu obiective clar explicitate, programă construită pe domenii de dezvoltare,
  • un accent deosebit în programa clasei pregătitoare pe dezvoltarea socio-emoţională,
  • o bună dotare materială, sub forma resurselor didactice de genul jucării educaţionale, mulaje, softuri educaţional.

Pentru funcţionarea optimă a clasei pregătitoare este, în primul rând, necesară o programă clară, bine explicitată, axată inițial pe dezvoltarea socio-emoţională a copiilor, şi abia apoi pe dezvoltarea cognitivă şi, nu în ultimul rând, o bună dotare materială pentru a facilita asimilarea intuitivă a cunoştinţelor şi a facilita tranziţia dinspre grădiniţă spre şcoală, promovând atracţia elevilor pentru învăţare. Atingerea obiectivelor clasei pregătitoare poate fi facilitată de o strânsă colaborare între autorităţile competente, specialiştii din domeniile relevante (ex. psihologi, psihopedagogi etc.) şi alte grupuri relevante ale societăţii civile (ex. grupurile de părinţi).

Pentru asigurarea unei resurse umane care să contribuie la realizarea obiectivelor clasei pregătitoare şi să sporească eficienţa acestor programe, instituţia de învăţământ trebuie să ofere:

  • cadre didactice cu studii superioare în educaţie preşcolară;

  • personal care asistă cadrul didactic, cu studii medii şi modul de specializare în dezvoltarea copilului;

  • pregătire şi evaluare continuă a cadrelor didactice;

  • un cadru didactic şi un asistent la o grupă de maxim 20 de elevi;

  • un cadru facilitant pentru implicarea părinţilor în educaţia timpurie a copiilor.

Studiile ştiinţifice din alte ţări arată că o resursă umană de calitate, bine pregătită, specializată aduce un plus important de eficienţă programelor de educaţie timpurie, cu impact direct asupra performanţelor elevilor. Pe lângă cadrele didactice, implicarea părinţilor în pregătirea pentru şcolarizare şi promovarea unei atitudini pozitive faţă de şcoală şi învăţare este absolut necesară. Instituţiile de învăţământ şi autorităţile competente în domeniu trebuie să ia masurile necesare pentru a atinge aceste deziderate, care şi-au dovedit eficienţa în alte ţări.

Membri comisiei de experți au analizat în sesiuni ulterioare de lucru toate depozițiile scrise și verbale care se regăsesc și pe blogul evenimentului iar concluziile acestora extrase din depozițiile scrise și verbale ale participanților se regăsesc în RAPORT SINTEZA AL AUDIERII PUBLICE – „CLASA ZERO”.

Anunțuri

Conferinta de presa: Prezentare raport experti – audiere publica privind implementarea clasei pregatitoare

Lobby Transilvania, impreuna cu Fundatia Parinti Clujeni,Mensa Romania si Colegiul Mediatorilor din Regiunea Nord Vest va invita marti, 6 martie, ora 16.00 in Sala de Sticla a Primariei Cluj Napoca (Str. Petru Maior nr 2) la Conferinta de presa de prezentare a Raportului Comisiei de Experti in urma audierii publice din 24 februarie cu tema : Cum ar trebui să funcționeze clasa pregătitoare în școli și cine contribuie la inființarea ei?

Parintii, specialistii si mass media vor putea pune intrebari si pot solicita lamuriri membrilor comisiei.

Comisia de experti este formata din:

1. Prof. Univ Dr. Daniel David  – Presedintele Comisiei – profesor “Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, preşedintele International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, al Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj şi al Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România. În prezent (2009-) este profesor (adjunct) şi la prestigioasa instituţie medicală Mount Sinai School of Medicine, New-York, SUA

2. Prof. Simona Baciu– Fondator Scoala Internationala Cluj

3. Dr. Razvan Florian – Cercetator, Director Coneural, Fondator Epistemio, cercetator/director Institutul Roman de Stiinte si Tehnologie, co-fondator, co-director, dir exec Ad Astra, Consilier Ministrul Educatiei Cercetarii, Tineretului si Sportului – dec 2009 – aprilie 2011

4. Prof.  Anca Hodorogea – Inspector General al Inspectoratului Scolar Judetean Cluj

5. Prof. Dorina Kudor – Director al  Casei Corpului Didactic din Cluj

6. Conf. Univ. Dr. Calin Lazar – Director Medical Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca

7. Andra Micle – Consilier Cabinetul Prefectului

8. Toadere Ioana – co-fondator Lobby Transilvania, avocat Baroul Cluj, expert achizitii publice, mediator si co-fondator CMRNV, membru Mensa Romania, membru al comisiei de experti in calitate de reprezentant al comisiei de initiere a prezentei audieri

9. Ioana Rimniceanu Torsin –Inspector superior in cadrul Directiei Comunicare Relatii Publice, Turism, Biroul Invatamant, Cultura, Culte, Sport, Societate Civila – Primaria Cluj-Napoca

 

Sponsorii proiectului: Cofetariile LA CRÈME, Arovit, AMM Design, Irish & Music Pub

 

Parteneri: Primaria Cluj Napoca

 

Va asteptam

Echipa LobbyTransilvania

 

Puteti descarca aici: RAPORT SINTEZA AL AUDIERII PUBLICE – „CLASA ZERO”

Comisia de experti si raportul procedurii – „Clasa Zero”

Opiniile colectate prin procedura de audiere publică se vor sintetiza într-un raport de catre comisia de experti indicata mai jos, raport care va fi prezentat într-o conferinţă de presă, la o săptămână de la eveniment și va fi transmis tuturor celor care au participat, va fi postat pe site pentru publicul larg, va fi trimis Ministerului Educaţiei şi decidenţilor politici cu atribuţii de decizie în domeniu.

Cipri Aronmoderator
Experti:
1. Prof. Univ. Dr. Daniel David – Seful Clinicii Universitare de Psihologie “Babes-Bolyai – PsyTech” – in calitate de Sef Comisie
2. Prof. Simona Baciu – Fondator Scoala Internationala Cluj
3. Conf. Univ. Dr. Calin Lazar– Director Medical Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca
4. Anca Hodorogea – Seful Inspectoratului Scolar Judetean Cluj
5. Dorina Kudor – Seful Casei Corpului Didactic din Cluj
6. Andra Micle – Consilier Cabinetul Prefectului
7. Ioana Ramniceanu Torsin – Inspector superior in cadrul Directiei Comunicare Relatii Publice, Turism, Biroul Invatamant, Cultura, Culte, Sport, Societate Civila – Primaria Cluj-Napoca
8. Dr. Florian Razvan – cercetator
9. Toadere Ioana – membru LobbyTransilvania, Mensa si CMRNV din partea comisiei de initiere

Invitatie Audiere Publica – „Clasa Zero”

Invitaţie audiere publică

Stimată Doamnă / Stimate Domn,

Grupul de iniţiativă „Lobby Transilvania”, alături de Mensa România, Fundația Părinți Clujeni și Colegiul Mediatorilor din Regiunea de Nord-Vest, vă invita la audierea publică cu tema „Cum ar trebui să funcționeze clasa pregătitoare în școli și cine contribuie la inființarea ei?”, ce va avea loc vineri, 24 februarie 2012, ora 13:00, în Sala de Conferințe a Stadionului Cluj-Arena, situat lângă Parcul Central al Municipiului Cluj-Napoca. Audierea publică este unul dintre evenimentele ce fac parte dintr-un ciclu de consultări publice pe subiectul „Implementarea clasei pregatitoare în sistemul românesc de învăţământ”.

La această audiere își vor aduce aportul specialisti in domeniul educatiei, reprezentanți ai instituțiilor publice locale și centrale, reprezentanți ai diverselor grupuri de interese, ai societății civile și aI mass-mediei, părinți, educatori și învățători, bone, asociații a institutorilor, precum și posibili viitori candidați în scrutinele electorale ale anului 2012.

O comisie de experţi din domeniu educatie, psihologie, medicina, juridic, administratie publica va analiza toate depozitiile depuse in scris si cele sustinute verbal. Comisia de experti va elabora un raport sinteza continand rezultatul opiniilor colectate, precum si concluzii si recomandari pentru decidentii politici, raport ce va fi prezentat, printr-o conferinta de presa, participantilor, reprezentantilor mass-media si factorilor de decizie.

Vă invităm să vă exprimaţi în scris punctul de vedere cu privire la tema de mai sus, oferind răspunsuri la cel puţin una din întrebările din motivaţie, care se găseşte ataşată prezentei. Depoziţia trebuie să fie însoţită de formularul de participare în care veţi specifica dacă doriţi să o susţineţi verbal în cadrul audierii publice. Depoziţia nu poate depăşi două pagini şi trebuie susţinută în maxim doua minute.

Vă rugăm să trimiteţi depoziţiile la adresa lobbytransilvania@gmail.com, până la data de 22  februarie 2012, ora 18.00.

Desfasurarea audierii publice:
12.30 -13.00 inregistrarea depozantilor/martorilor
13.00-15.00 sustinerea depozitiilor scrise de catre depozanti, intrebari si  raspunsuri din partea Comisiei de Experti
15.00-16.00 networking intre participanti

Detalii legate de: motivaţia, regulamentul de organizare a audierii,regulile de redactare a depozițiilor, bibliografia și formularul de înscriere gasiti pe http://www.lobbytransilvania.wordpress.com si lobbytransilvania@gmail.com sau Telefon: 0726335273

Vă mulţumim!

 

Motivatia audierii publice – „Clasa Zero”

Începând cu anul școlar 2012-2013, 5500 de copii din județul Cluj, adică peste 27% din copiii care vor intra în clasa pregătitoare, au implinit vârsta de 6 ani, fiind născuți în 31 august 2006, inclusiv. Este vorba despre un număr de aproximativ de 20.000 copii din România.

Motivația inițierii dezbaterii publice constă în lipsa normelor de implementare pentru lansarea proiectului cu succes în luna septembrie 2012, insuficienţa resursei materiale şi umane (spații în școli/grădinițe, program adecvat de desfășurare a activității, personal specializat, evaluarea personalului, norme de evaluare a elevilor, criterii de admitere în clasa 1, existența programei școlare și a curriculumului).

Un alt posibil risc al implementării în acest moment a sistemului este lipsa experienţei sistemice în ceea ce privește implementarea grupei pregătitoare în cadrul instituțiilor școlare întrucât nu există personal specializat în prezent, o programă școlară elaborată, sistemul educaţional este subfinanţat şi încă nu dispune de dotările necesare pentru implementarea proiectului, de asemenea, momentan, lipsește forma de evaluare a institutorilor şi a elevilor.

Care sunt consecinţele nerezolvării problemei?

  • incapacitatea elevilor de a se adapta sistemului de învăţământ primar, cu efecte negative majore pe termen lung pentru întreg sistemul de învăţământ naţional, fiind pus în discuţie viitorul integrării active pe piața muncii
  • imposibilitatea evaluării proiectului clasei pregatitoare din lipsa unei reglementări precise, a sustenabilităţii programului şi necesităţii continuării acestuia
  • elaborarea tardivă, neadecvată sau „în fugă” a programei şcolare, având în vedere că momentan acestea nu există
  • formarea neadecvată a personalului
  • identificarea lacunară a bazei materiale şi a surselor financiare necesare implementării proiectului
  • locații greșit alese pentru grupele pregătitoare – pro/contra implementării la şcoală sau la grădiniţă?
  • costuri majore pentru părinți în investiția suplimentară necesară pentru educația adecvată a acestor copii și programele extracuriculare (afterschool, logopedie, consiliere, sport etc.)

Prezenta audiere publică îşi propune să identifice  posibile răspunsuri şi să ofere soluţii argumentate la următoarele întrebări majore:

1. Unde ar trebui sa funcționeze clasa pregătitoare? La școală sau la grădiniță? De ce?
2. Care sunt resursele materiale necesare pentru funcționarea grupei pregătitoare (jocuri, mobilier, băi special amenajate, programe after-school, etc.), astfel încât obiectivul acestui concept să fie atins? Cine ar trebui să asigure aceste resurse și în ce proporție?
3. Care sunt resursele umane necesare funcționării în condiții optime a grupei pregătitoare și cum este asigurată această resursă?
4. Cât suntem de pregătiți pentru a introduce acest concept al grupei pregătitoare din anul școlar 2012–2013?
5. Care sunt riscurile în cazul în care nu vor fi asigurate resursele identificate?
6. Ce ar trebui să facă autoritățile locale și naționale ca să asigure funcționarea optimă și într-un concept integrat a acestei clase pregătitoare?

Vă invităm să vă exprimați opinia, în scris și verbal, în cadrul audierii publice: Cum ar trebui să funcționeze clasa pregătitoare în școli și cine contribuie la înființarea ei? care va avea loc vineri, 24 februarie 2012, în Sala de Conferință, incinta Cluj Arena, de la ora 13.
Aşteptăm opiniile și soluțiile propuse de dumneavoastră, respectiv răspunsul la una sau mai multe dintre întrebările majore identificate de inițiatorii proiectului la adresa lobbytransilvania@gmail.com, până în data de 22 februarie 2012, ora 18.00.

Opiniile colectate prin procedura de audiere publică se vor sintetiza într-un raport care va fi prezentat într-o conferinţă de presă, la o săptămână de la eveniment și va fi transmis tuturor celor care au participat, va fi postat pe site pentru publicul larg, va fi trimis Ministerului Educaţiei şi decidenţilor politici cu atribuţii de decizie în domeniu.

Descarcati MOTIVATIA COMPLETA.

%d blogeri au apreciat asta: